“ DARUL “ – made by m.O.s36astian

Din pietre şi cristale te-am confecţionat,

În propria-Mi imagine Eu te-am creat,

Ţi-am dăruit tot ce ţi-ai dorit,

Ca să nu mai vrei nimic.

…………………………………………..

Dar când spre tine Mă aproprii,

Pe lângă Mine te strecori,

Spre pustiul luminat de soare,

Râzând de lucrurile ce-Ţi ofer în mare.

…………………………………………..

Ţi-ai dorit mereu să fi iubit,

Să duci o viaţă de toţi privit,

Chiar şi purtat în noroiul mulţimii,

Suferinţa ai simţit din inima omenirii.

…………………………………………..

Dar în durerea cuielor şi spinilor,

Spre cer Am privit cu dor,

Iar Duhul Sfânt M-a ajutat să-ţi ofer,

Dragostea pe care Ţi-o cer.

ADU-ŢI AMINTE CĂ EŞTI LIBER – made by “m.O.s”

Te uiţi în jur şi zi-mi ce vezi?

Bucurie,amar şi stres.

Ne gândim la ce-om bea,

Ne gândim la ce-om mânca.

Ne lăsăm purtaţi de val,

Acoperiţi de-un gust amar.


Ne stresăm şi pentru ce?


Bucurie e din plin,

Dar fără pace parcă-i venin.

Te uiti în jur şi zi-mi ce vezi?

Suferinţă,pace şi iară stres…


Ne stresăm şi pentru ce?


Ne înşelăm şi ne furăm

Şi pur şi simplu iar uităm,

Căci plata care o vom da,

Este mare şi nu se ia.


Aduţi aminte să te căieşti,

Căci Domnul ştie cine eşti,

Ştie tot ce tu gândeşti.


Pentru tine a murit,

Fiindcă mult El te-a iubit,

Dar nu uita să-I mulţumeşti,

Pentru harul ce-l primeşti,

Căci te-a scăpat de amar…şi stres.

THE WAITING – made by “m.O.s”

AloneOh, so far away You are
But love’s not separating us
‘Cause You’re the One I’m waiting for
And I know I’m not gonna regret,

The moment that I’m waiting for so long.

Because far away you keep on being
And when I’m searching for You to talk to me
So beautiful You’re speaking
But I keep on saying that I miss You.

Everyday I want You
To tell me how to live
Becasue Your way I want to follow
To arrive where I desire
In Your palace in the sky,

Where the angels gently sing.

‘Cause I also want to be a part of
Such a strong and heavy choir
Who keeps on praising
Our Lord and Emperor.

ÎNCEPUTUL – made by “m.O.s”

inceputulCând natura Ai creat

Noi am stat şi-am aşteptat

Când rândul nouă ne-a venit

Repede Tu ne-ai iubit.


Aşa frumos Tu ne-ai creat

Viaţă în nări Tu ne-ai suflat

Tot ce-am vrut ne-Ai dăruit

Chiar pe-Al Tau fiu Tu l-Ai jertfit.


Căci prin El viaţă avem

Şi laude îţi înalţăm

Căci numai asta putem să-Ţi dăm

Când pe genunchi plecaţi noi stăm.


Aleluia noi strigăm

Şi într-una Îţi cântăm

Isuse, doar pe Tin’ te lăudam!

VEGHEAŢI – made by “m.O.s”

Copy of IMG_3788Căci TU Doamne ai venit,

Dar noi răi nu te-am primit,

Te-am scuipat şi te-am lovit

Şi într-o cruce te-am pironit.


Am decis s-o iau ‘nainte,

Să nu mă opresc la un bol de linte,

N-am de gând să renunţ la ceva divin,

Pentru un lucru aşa de fin.


Şi de mă voi afla,

În genunchi în faţa ta,

Eu nu voi renunţa,

La ce-am primit,

Ca întâi venit.


Dar voi sta şi voi veghea,

Ca să ajung în ţara TA,

Să-L laud neîncetat,

Pe-al meu Domn şi Împărat.